După eşecul suferit pe banca tehnică a naţionalei Argentinei la Cupa Mondială din 2010, Diego Armando Maradona ar putea reveni în postura de antrenor. Conform zvonurilor din presa arabă, fotbalistul care a scris istorie pentru Napoli şi naţionala Argentinei s-ar afla în discuţii avansate pentru preluarea echipei naţionale a Palestinei.

Dacă mutarea se va concretiza, Maradona va fi selecţionerul Palestinei la Cupa Asiei pe Naţiuni, competiţie care va avea loc în ianuarie, în Australia, şi la care palestinienii vor lua parte pentru prima dată în istorie.

Maradona este un susţinător declarat al poporului palestinian, despre care a declarat în octombrie 2012: "Sunt fanul numărul unu al poporului palestinian. Îi respect şi le împărtăşesc sentimentele, din moment ce şi eu am crescut luptând împotriva nedreptăţilor"

Sursa: prosport