Când sorţii le-au hărăzit lupilor ca adversar pe Dinamo Zagreb după splendida ispravă de la Plzen, mi-am zis că a noastră va fi VIKTORIA.

Am estimat despre croaţi că nu pot fi mai tari decât cehii, am crezut că, după aproape o jumătate de secol, a sosit, în fine, ora revanşei  (0-5 la Zagreb şi 2-0 doar la Ploieşti, în 1967), mi-am imaginat că MAKSIMIR e o arenă care le poartă noroc românilor (2-0 contra plavilor în 1977, goluri Dudu Georgescu şi Iordănescu), că suporterii BBB îşi vor sabota echipa, că ASTRELE  NE  SPUN CĂ STEAUA PETROLULUI VA STRĂLUCI NU DOAR ÎN CAMPIONAT.

Când colo, ZEUL FOTBALULUI, dac-o fi existând, ne-a supus chinurilor unei prime manşe garnisite cu ghinion incredibil şi greşeli grave de arbitraj. E TOTUŞI SCOR DE CALIFICARE, spuneau optimiştii incurabili, că doar LA PLZEN AM BĂTUT CU 4-1 !

Dar GHINIONUL A CONTINUAT când Pecanha şi Fanchone au fost accidentaţi la Craiova şi ne-a adus PE CULMILE DISPERĂRII (cum ar fi spus Cioran) când mingea lui Tamuz n-a vrut să intre în poartă. Moment în care, mai mult ca sigur, suflării petroliste i-a fost clar că ALEA JACTA EST!

Problema e însă alta : Am primit gol în ultimele secunde şi la Giurgiu, în aprilie, când am ratat finala cupei la ultima fază, şi cu Plzen la Ploieşti, şi în ambele manşe cu croaţii !!! Ceea ce nu mai înseamnă ghinion!

Nu-i aşa, Răzvan?