Petrolul nu mai are nici de doi bani speranţă în ceea ce priveşte evitarea retrogradarea, dar e obligată să lupte până la capăt. Antrenorul Ionel Gane crede că o victorie la Timişoara va fi un adevărat moment al relansării pentru echipa ploieşteană, referindu-se, în primul rând, la joc.

Ca şi Schumacher, actualul technician crede că echipa are nevoie de un declic.

“Venim după un punctde moral după meciul de la Cluj. S-a văzut asta, i-am simţit bine pe jucători la antrenamentele de săptămâna aceasta. La Timişoara vom juca împotriva unei echipe care nu se află în situaţie foarte bună, cum suntem şi noi, de altfel. Ei au mai multe puncte, bineînţeles, dar nu vin după perioadă bună nici ei, au schimbat antrenorul. Trebuie să legăm acel punct de la Cluj cu o victorie, altfel nu am făcut nimic. Trebuie să fie momentul relansării. O victorie ar schimba situaţia în care ne aflăm. Altfel, trebuie să ne gândim că déjà avansăm în playout şi nu mai este timp pentru a recupera şi alte puncte pierdute”, a declarat Jerry Gane la conferinţa de presă de astăzi.