Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall’Ara din Bologna.
Tricolorii au făcut un nou meci memorabil, în ciuda unei căderi pe final, în urma căreia Germania, campioana en titre, a reuşit să se impună.
Presa internaţională a lăudat echipa lui Mirel Radoi în ciuda eliminării din semifinale. Jurnalişti de la cele mai prestigioase publicaţii de sport din Europa au remarcat evoluţia României la acest EURO, scrie sport.ro.
Mundo Deportivo: Germania se califica în finala după ce a doborât o echipă încăpăţânată! Mini Mannschaft a învins revoluţia turneului după un meci spectaculos decis în ultimele minute. Nu a fost deloc uşor în faţa acestei revelaţii, se părea că meciul va ajunge în prelungiri, dar nemţii au profitat de două lovituri libere. România nu s-a predat după primirea golului, reacţionând prin intermediul lui Ianis Hagi şi George Puşcaş.
Gazzetta Dello Sport: Amiri şi Waldschmidt îngheaţă România! Dublă lui Puşcaş nu a fost suficientă pentru romani. Germania s-a speriat, a fost la pământ şi părea că are probleme mari, dar a reuşit să recupereze şi să se califice în a doua finală. România a încântat în prima repriză, dar nu va ajunge în finală. România a fost, totuşi, o echipă frumoasă!
Bild: Ce lupta pe canicula în semifinale! Şi ce sprint pe final am avut! Am învins cu 4-2 o echipă surprinzătoare a României! După o primă repriză modestă, Germania şi-a revenit după pauză şi ajunge în a doua finală la rând!
L’Equipe: Duelul dintre George Puşcaş şi Luca Waldschmidt, cei mai buni marcatori de la turneul final, şi-a fructificat toate promisiunile. Primul a adus România în avantaj şi a făcut-o să creadă în calificare. Celălalt a readus la viaţa Germania.
Marca: Germania a trebuit să sufere încă de la început în fata frumoasei echipe a României, în care Puşcaş şi Hagi au fost protagonişti.
Sursa:www.stirileprotv.ro