Petrolul a încheiat deja colaborarea cu trei dintre jucători, alţii decât cei aflaţi la final de contract. Astfel, în cursul zilei de astăzi, lupii au reziliat contractele jucătorilor Pablo De Lucas, Sebastian Gallegos şi Ioan Filip. De Lucas şi Filip au cerut insistent să plece. Contractele au fost reziliate cu acordul părţilor.
Este posibil ca, în scurt timp, să mai plece şi alţii. De exemplu, despărţirea de N’Koyi şi Nepomuceno ar fi logică.
La final de contract au rămas Pecanha, Alcenat, dar şi jucătorii veniţi în iarnă, după insolvenţă, care au semnat contracte valabile până la finalul campionatului, cu opţiune de prelungire.