Luni seara Petrolul a arătat că nu mai este o echipă „moartă”.  Mâna lui Stoichiţă s-a văzut în aranjarea echipei pe teren dar şi, pentru prima dată după mult timp, în atitudinea echipierilor petrolişti. Cu un joc cu două clase peste tot ce a arătat în acest campionat, Petrolul a demonstrat că se poate intra în teren pentru a juca fotbal şi nu numai pentru a bifa încă 90 de minute de coşmar. Iar tribuna a simţit asta, răspunzând prin încurajări, aşa cum de mult timp nu s-a mai întâmplat, deşi în tribune au fost, din nou, puţini spectatori.

Mai departe este şi problema de noroc. Păianjenul porţii lui Pecanha a devenit obisnuinţă pentru atacanţii echipelor adverse veniţi în vizită pe Ilie Oană pentru a da golul vieţii lor. Aseară a făcut-o Tiberiu Serediuc. Chiar dacă aceştia s-au întrecut în măiestrie în ultimele meciuri, cu goluri spectaculoase la care nici mama portarilor nu avea ce să mai facă, trebuie să recunoaştem că pe partea stânga a apărării noastre se doarme mult şi des, semnal de alarmă tras de mult insă fără posibilitătăţi de remediere rapidă. In jocul cu Chiajna, Petrolul a făcut o singură schimbare din lipsa de combatanţi, lista rezervelor fiind extrem de subţire. Si asta spune mult.

In rest, stăm bine la capitolul „ratări monumentale”, campionii serii fiind Moussa şi bulgarul Ghenev. Ambii au ratat ocazii cu care nu te intâlneşti prea des intr-un campionat, ca să nu mai spunem într-un meci. Noroc cu marocanul Zoubir care a reuşit un gol inteligent, preluare în 20 de metri, străpungerea unei apărări predispusă la erori şi şut plasat în stânga portarului.

După mult timp s-a auzit pe Ilie Oană: Goooooooooool Petrolul! O speranţă pentru Ploieşti. Insă, doar atât! Petrolul continuă să joace periculos.