Aşa se spune în fotbal. Şi cu temei, normal. Mutu a vrut să arate asta în Cehia. A jucat aşa cum trebuia să o facă un fotbalist de talia lui. Adică a ieşit la rampă atunci când a trebuit. Golul doi al Petrolului, o bijuterie, mai ales în faţa unei astfel de adversar şi într-un astfel de meci, dar şi pasa de gol de la a treia reuşită a lupilor au fost momente marcă înregistrată pentru Mutu. Care a decis să iasă din rolul de promoter al imaginii clubului şi să intre în acela de jucător exponenţial. I-a ieşit de minune şi a dat mai multă consistenţă unei declaraţii făcute la venirea lui la Petrolul.

”La Ajaccio jucam cu tribunele goale, nici nu simţeai că joci fotbal!”, spunea Mutu la prezentarea lui la Petrolul. Un fotbalist ca el iubeşte meciurile cu miză, meciurile acelea în care altora le tremură genunchii. În meciurile mari se văd jucătorii mari, iar Mutu ştie asta. Şi mai ştie, cu siguranţă, că şi menţinerea nivelului este la fel de importantă.

În aceste condiţii, va fi aproape o minune ca Mutu să nu marcheze şi cu Iaşiul.