Contactat de Jurnalul Prahovean, viceprimarul Cristian Ganea a explicat cine este vinovat de neobţinerea Certificatului de Securitate pentru Stadionul Ilie Oană:

"Problemele stadionului Ilie Oană erau cunoscute fostului director al CSM Ploieşti, consilier al primarului Adrian Dobre, dl Silviu Crângaşu. Domnia sa cunoştea problema încă de la finalizarea campionatului şi nu a luat nicio măsură pentru rezolvarea problemei. Din fericire clubul are în acest moment un director adjunct, Lucian Rădulescu. Împreună cu domnul Rădulescu, vom lua urgent măsuri pentru a remedia problema şi pentru a obţine Certificatul de Securitate la timp, pentru ca Petrolul să îşi poată relua meciurile conform graficului",

Petrolul Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă că stadionul Ilie Oană nu deţine certificat de securitate, iar debutul campionatului este în pericol.

"FC Petrolul Ploiesti aduce, cu regret, la cunoştinţa fanilor şi publicului spectator faptul că lipsa Certificatului de Securitate al stadionului “Ilie Oană”, ce ar fi trebuit obţinut de către administratorul arenei ploieştene (Primăria Ploieşti, prin Clubul Sportiv Municipal Ploieşti), poate duce la anularea meciului amical din data de 28 iulie şi pune în pericol şi primul meci oficial al noului sezon. Programat cu o săptămână înaintea startului oficial al sezonului 2018-2019, meciul dintre FC Petrolul şi Rapid Bucuresti a fost gândit ca un spectacol de gală pentru suporterii echipei ploieştene, dar absenţa omologării stadionului împiedică acest frumos demers.", scrie clubul sportiv în comunicatul de presă.

„FC Petrolul Ploieşti a intenţionat să le ofere suporterilor săi un meci de prezentare înainte de startul sezonului 2018-2019, dar, din păcate, din motive independente de voinţa clubului, un astfel de eveniment nu poate fi organizat pe stadionul Ilie Oană în acest moment si cel mai probabil va fi anulat”, a declarat Cristi Vlad, preşedintele FC Petrolul Ploieşti.

Certificatul de Securitate este un document obligatoriu ce trebuie obtinut de catre fiecare administrator de baza sportivă si care atestă faptul că respectivul teren  îndeplineşte condiţiile necesare pentru desfăşurarea de competiţii, in termenii stabiliti de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria şi Direcţia de Sănătate Publică. În cazul stadionului “Ilie Oană”, aceasta certificare ar fi trebuit obţinută de către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. În absenţa acestei cerrtificari, stadionul din Ploiesti, arena pe care echipa “lupilor galbeni” îşi desfăşoară în mod traditional jocurile in calitate de organizatoare, nu este omologată. Mai exact, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova nu îşi dă acordul pentru ca pe stadionul „Ilie Oană” să fie organizate jocuri cu spectatori.

„Deoarece ne aflăm în faţa unei situaţii extrem de serioase, ce riscă să devină gravă din perspectiva noastră, solicităm, şi pe această cale, administratorului stadionului să facă, urgent, toate demersurile necesare pentru obţinerea Certificatului de Securitate, astfel încât echipa Ploieştiului să poată juca, pentru ploieşteni, pe stadionul <> şi nu în altă parte”, a continuat Cristi Vlad. Acesta a mai precizat c[ intarzierea omologarii creşte riscul şi din perspectiva primului meci oficial al sezonului 2018-2019.  Astfel, dacă  Certificatul de Securitate nu este obţinut cât mai curând de către administratorul stadionului, suporterii echipei FC Petrolul Ploiesti vor fi privati de bucuria de a-şi vedea echipa jucând la ei în oraş în data de 4 august, împotriva echipei Sportul Snagov.


Singura casă a Petrolului este „Ilie Oană” şi nu putem concepe o altă variantă pentru a ne desfăşura meciurile de pe teren propriu decât în „Templul” fotbalului ploieştean!”, mai se specifică în documentul precizat