Petrolul începe să primească sprijin din mediul privat, bifând astfel o problemă esenţială a proiectului. Asociaţia Petrolul 52 a semnat azi trei contracte cu parteneri importanţi. Polonezii de la Viking Pruszynski (producător de ţiglă metalică), prieteni mai vechi ai lupilor vor avea înscris numele companiei pe pieptul jucătorilor lui Tavi Grigore. Alături de Viking Pruszynski, ajută echipa ploieşteană Stenota Winery, un brand de vinuri, şi IPM Partners, ambele urmând a-şi regăsi numele pe echipamentul lupilor. Într-o postare pe Facebook, clubul le mulţumeşte noilor parteneri pentru susţinerea arătată.