Liderii USL au discutat duminică seara, în cadrul unei întrevederi în format restrâns, despre candidatura la alegerile europarlamentare pe liste comune, precum şi despre gradul în care protocolul USL va suferi modificări, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL
În cadrul discuţiilor la care au luat parte premierul Victor Ponta, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, dar şi Crin Antonescu însoţit de Radu Stroe şi Eduard Hellvig, a fost ridicat subiectul candidaturii pe liste comune la europarlamentare de către liderii PSD. În schimb, liberalii au cerut răgaz de o săptămână pentru a oferi un răspuns clar şi oficial al PNL, dacă susţine această variantă.
Totodată, liderii USL au abordat subiectul modificărilor propuse de PNL la protocolul USL. Crin Antonescu a cerut ca discuţiile să vizeze clar doar completarea acordului politic, dar nu şi renegocierea ponderilor guvernamentale, au precizat sursele citate. De altfel, pe marginea modificărilor aduse protocolului USL se va discuta şi luni dimineaţă, într-o reuniune oficială a celor două partide.
De asemenea, liderii USL au mai discutat pe marginea calendarului privind modificarea Constituţiei, a paşilor pentru corectarea Legii descentralizării, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, precum şi asupra viitoarelor modificări aduse Codului penal şi legilor integrităţii.