Primarul liberal Andrei Volosevici a fost abandonat la doar un an de la preluarea conducerii Primăriei Ploieşti de proprii consilieri locali. Printr-un comunicat de presă, semnat de Grupul Consilierilor Locali PNL Ploieşti, edilul Ploieştiului este informat că aleşii liberali nu vor vota proiectul controversat privind prelungirea cu încă 10 ani a contractului cu Apa Nova, proiect care va duce la o dublare a preţului la apă.
Publicăm integral comunicatul PNL Ploieşti:
Grupul consilierilor locali PNL va vota “împotriva” prelungirii contractului cu societatea Apa Nova deoarece proiectul de hotărâre, chiar şi după prorogarea acestuia, a fost prezentat consilierilor cu rapoarte negative din partea direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei.
Noi credem că un contract atât de important pentru comunitatea noastră nu poate fi votat fără a avea garanţia corectitudinii lui din punct de vedere juridic şi economic.
Deşi apreciem buna desfăşurare a activităţii societăţii Apa Nova Ploiesti în perioada de derulare a actualului contract valabil pana in anul 2025, grupul consilierilor locali PNL nu va accepta dublarea preţului la apa/ canal ( în doar un an de zile, aşa cum prevede actualul proiect ) fără să se asigure că prelungirea acestuia va însemna acoperirea în totalitate a Ploieştiului cu reţele funcţionale de apă şi canalizare.
Război între primarul liberal Volosevici şi consilierii locali PNL! Liberalii nu votează proiectul Apa Nova!
14 ianuarie 2022
- citeşte totul despre:
- andrei volosevici,
- comunicat,
- pnl ploiesti,
- proiect,
- apa nova
(685 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Iohannis se distanţează de Marian Munteanu - nu l-a propus şi nu l-a susţinut pentru candidatura la Primărie
(15 aprilie 2016)
140 vizualizări
Gabriela Anghel, preşedintele PPDD Ploieşti
(1 iulie 2013)
151 vizualizări
Dragnea: Imunitatea parlamentară nu trebuie să mai existe în România
(21 octombrie 2015)
558 vizualizări
Quintus: Îmi plec fruntea în faţa Regelui Mihai. Destinul României, strâns legat de viaţa lui
(3 martie 2016)
522 vizualizări
Liviu Dragnea şi-a lansat candidatura astăzi, susţinut de peste jumătate dintre filialele PSD
(27 septembrie 2015)
75 vizualizări
Iliescu, despre pierderea prezidenţialelor: E un eşec politic. Congres extraordinar în PSD pentru analiză
(22 noiembrie 2014)
123 vizualizări
Klaus Iohannis este candidatul ACL la prezidenţiale
(11 august 2014)
301 vizualizări
Rareş Bogdan cere demisia lui Ludovic Orban de la şefia PNL şi anunţă că o grupare reformistă, din care face şi el parte, va susţine un candidat la congres: ”Partidul e pe un butoi de pulbere”
(18 ianuarie 2021)
185 vizualizări
Surse : scor incredibil obţinut de Viorica Dăncilă, prima femeie care devine preşedintele PSD: Liviu Pleşoianu s-a clasat pe 2
(29 iunie 2019)
244 vizualizări
Doi politicieni români au fost declaraţi "europarlamentarii anului"
(22 martie 2015)
238 vizualizări
Prima mare plecare din PSD în baza OUG-ului pentru traseişti
(4 septembrie 2014)
248 vizualizări
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la închisoare cu executare
(11 noiembrie 2013)
114 vizualizări
Premierul Ponta a discutat la Brack Obama la funerariile lui Nelson Mandela
(11 decembrie 2013)
92 vizualizări
Parlamentul European propune distribuirea refugiaţilor în toate statele membre UE printr-un sistem permanent de cote
(20 octombrie 2017)
59 vizualizări
Dragnea: Susţin decizia Guvernului de a lua măsuri pentru ca Diaspora să voteze mai uşor
(4 septembrie 2016)
236 vizualizări
Ana Birchall (PSD): România are nevoie de o clasă de mijloc puternică
(29 octombrie 2013)
92 vizualizări
Un candidat la Primăria acuză fraudă şi înţelegere între politicienii de dreapta la Ploieşti. Află pe cine a decis să sprijine!
(5 iunie 2016)
411 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























