Camera Deputaţilor a adoptat joi, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă depusă de PSD, UDMR, Pro România şi ALDE privind prelungirea cu cel mult şase luni a mandatelor primarilor şi consilierilor locali.

 

Cele patru partide de opoziţie au introdus o modificare majoră în legea alegerilor locale: i-au luat guvernului competenţa, până acum exclusivă, de a stabili data scrutinului, urmând ca aceasta să fie fixată de Parlament prin lege organică.

 

Actul normativ a fost adoptat cu 204 voturi ”pentru”, 105 de voturi ”împotrivă” şi 7 abţineri.

 

PNL a anunţat că va ataca legea la Curtea Constituţională.

 

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaţilor (aceeaşi formă ca la Senat):

 

  1. Mandatele aleşilor locali se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă;
  2. Data alegerilor se stabileşte prin lege organică (nu prin hotărâre de guvern – n. red.), cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

 

Actul normativ a fost adoptat pe 15 aprilie de Senat, care a eliminat prevederile esenţiale din ordonanţa de urgenţă a Guvernului Orban privind amânarea alegerilor locale şi le-a înlocuit cu o iniţiativă legislativă semnată de Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu.

 

Astfel, primele trei articole ale ordonanţei au fost abrogate de Senat. Acestea prevedeau că:

 

Procedurile privind organizarea alegerilor locale se demarează în termen de şase luni de la încetarea stării de urgenţă;

Data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării;

Mandatele actualilor aleşi locali se prelungesc până cel târziu la data de 31 decembrie 2020.

De asemenea, Senatul a eliminat şi prevederea din ordonanţa de urgenţă care dădea posibilitatea partidelor ca, în locul unei liste de semnături de susţinere a candidaţilor la locale, să depună o contribuţie electorală în valoare de cel puţin 50 de salarii minime brute (111.500 de lei).

 

A fost păstrată din ordonanţa de urgenţă a guvernului doar prevederea care oferă posibilitatea depunerii online a candidaturilor la alegerile locale, înjumătăţirea numărului de semnături de susţinere şi posibilitatea de a depune o singură listă cu semnături de susţinere la nivel naţional.

 

Legea urmează să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. De asemenea, actul normativ poate fi atacat la Curtea Constituţională.

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro