Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia la Sibiu, într-o conferinţă de presă demisia din toate funcţiile deţinute. Iohannis renunţă la funcţia de prim vicepreşedinte al PNL precum şi din Biroul Permanent Naţional

"Având în vedere rezultatele obţinute de PNL la scrutinul de ieri (duminică -n.r.) şi mă refer aici mai mult la rezultatele obţinute în municipiul Sibiu decât la nivel de ţară, care şi ele sunt proaste, în acest context vă informez că am demisionat în această dimineaţă din calitatea de prim-vicepreşedinte al PNL şi din calitatea de membru în Biroul Politic", a anunţat, luni, într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Sibiu, Klaus Iohannis, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a spus că l-a informat pe preşedintele partidului despre acest pas.

La alegerile europarlamentare de duminică, la Sibiu PNL a obţinut 17,91 la sută din voturi, în timp ce Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 31,19 la sută.