233 de voturi sunt necesare ca moţiunea de cenzură să treacă azi de Parlament, iar Guvernul Dăncilă să fie demis. Liberalii spun că le au, pesediştii îi contrazic. Cu câteva ore înaintea votului, în cercurile PNL se dădeau ca sigure 239 de voturi pentru moţiune. Pesediştii nu le dădeau însă şanse la nici la 230. Negocierile s-au purtat om cu om până în ultimul moment. Totul se va decide astăzi începând cu ora 10.00, când sunt programate dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură.

 

Din ultimele calcule ale PNL, 239 de parlamentari vor vota moţiunea, cu şase mai mult decât numărul necesar demiterii guvernului. Negocierile au fost conduse de Ludovic Orban care în această perioadă a stat mai mult pe la Parlament. Au ajutat şi alţi lideri ai partidului, inclusiv ultimul venit Rareş Bogdan. Acesta a declarat chiar că a încercat să-i facă pe doi parlamentari să se alăture demersului PNL, însă oferta făcută de Dăncilă a fost mai tare. „Preferă banii”, a spus el aseară, în reuniunea PNL Bucureşti-Ilfov.

 

Dintre semnatarii moţiunii, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este şi el convins că va trece. „E o aritmetică simplă”, a explicat el precizând că PSD are 204 parlamentari la care s-au adăugat şapte dezertori din ALDE. „Moţiunea a fost semnată de 237 de parlamentari, iar între timp sunt şi alţii care s-au adăugat", a spus el.

 

Mai rezervat este liderul USR, Dan Barna. „Situaţie volatilă este până în ultimul moment. După cum am văzut, astăzi patru pesedişti s-au întors în partid, după ce au stat în Opoziţie vreo 20 de ore. Lucrurile nu sunt clare. Eu sper însă, şi sunt optimist că moţiunea va trece”, a spus el.

 

De partea cealaltă, Viorica Dăncilă susţine că moţiunea nu va trece. Ea a avut aseară o întâlnire informală cu parlamentarii PSD la Vila Lac, după o săptămână în care a făcut turul parlamentului pentru a-i convinge pe cei nemulţumiţi să nu treacă în barca opoziţiei.

 

„Suntem relaxaţi. Am luat în calcul toate scenariile, cu toate că toţi au convingerea că mâine moţiunea nu va trece”, a declarat ea după întâlnire.

 

Conform ultimelor negocieri, social-democraţii susţin că Opoziţia nu va obţine mai mult de 227 de voturi, insuficiente pentru înlăturarea Guvernului. Au ajuns la această concluzie socotindu-i pe cei trei deputaţi PSD care au renunţat la susţinerea moţiunii, pe deputatul independent Adrian Dohotaru, semnatar al moţiunii care nu va vota, pe faptul că un senator USR nu poate fi prezent din motive medicale grave, pe deputata independentă Oana Bâzgan care este în delegaţie la Londra şi pe alţi trei parlamentari PMP care ar vota împotriva moţiunii. Acestora li se adaugă şapte parlamentari din ALDE care nu vor susţine căderea Guvernului.

 

„Am discutat cu parlamentari. Mulţi au vrut să discute cu mine, să mă întrebe ce va fi, cum va fi dacă se schimbă Guvernul? Mulţi dintre ei erau preocupaţi de primari. Am discutat şi mulţi au înţeles. M-a sunat un deputat chiar cu câteva ore înainte să vin în emisiune şi îmi spunea a vrut până acum să voteze moţiunea. M-au sunat mulţi colegi şi mi-au spus să nu fac acest lucru. Era unul dintre semnatarii moţiunii, de aceea cred că mulţi vor da dovadă de responsabilitate. E foarte greu să explici că ai dat un guvern jos, nu performant, dar eficient, dar nu vii cu nimic”, a declarat aseară, la Antena 3, Viorica Dăncilă.

 

Parlamentarii PSD vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură, însă nu vor participa la vot, a mai spus ea.

 

Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.

 

 

 

Sursa: www.hotnews.ro