ÎCCJ l-a condamnat, joi, pe deputatul PNL Mihai Voicu la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, decizia nefiind definitivă. Voicu este acuzat de DNA că le-a impus membrilor de partid să plătească pentru campania electorală dacă voiau să candideze pe un loc eligibil.
„Condamnă pe inculpatul Voicu Mihai Alexandru la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. (...) Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani”, se arată în minuta Înaltei Curţi. Decizia poate fi contestată, informează Mediafax.
Mihai Voicu a fost trimis în judecată, în decembrie 2017, de procurorii DNA, pentru că, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Mogoş Dan Lucian Ştefan (secretar general), şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.
„Concret, „donaţiile” respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică. Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012. Din această sumă, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA.”, preciza DNA la acel moment.
Sursa : digi.ro