Gigi Mulţescu (67 de ani) revine, pentru a treia oară, pe banca tehnică a Petrolul Ploieşti. Mulţescu i-a mai antrenat pe Lupii Galbeni în 2003 şi în 2012.

Surse credibile din club ne-au informat că Mulţescu va semna, încă din această seară, contractul de antrenor, iar clauzele impuse de Mulţescu sunt destul de dure!

UPDATE

Clubul Petrolul Ploieşti a publicat oficial pe pagina de Facebook informaţia privind noul antrenor:

După înfrângerea drastică suferită, aseară, în meciul disputat pe terenul lui ACS ASU Politehnica Timişoara, Mugurel Cornăţeanu şi-a înaintat demisia din funcţia de antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti.

Solicitarea tehnicianului a fost aprobată de către factorii decizionali ai formaţiei ploieştene, iar, în regim de urgenţă, s-au demarat discuţiile pentru numirea unui nou antrenor principal.

Astfel, în urma discuţiilor purtate de către Cristi Vlad, preşedintele Clubului FC Petrolul Ploieşti, cu antrenorul Gheorghe Multescu (67), s-a ajuns la un acord cu cel care se va afla, cu această ocazie, la cel de-al treilea său mandat pe banca “galben-albaştrilor”, după cele din 2012 şi 2014. Experimentatul tehnician va semna un contract valabil până la finalul acestei ediţii de campionat, urmând să fie ajutat de către un staff alcătuit din Daniel Timofte (antrenor secund), Yuksel Yesilova (preparator fizic) şi Cătălin Mulţescu (antrenor cu portarii).

Bun (re)venit, Gigi Mulţescu