Traian Băsescu a fost demis din funcţia de preşedinte al României la referendumul din vara anului 2012. Acest lucru este demonstrat de rezultatele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, de Institutul Naţional de Statistică. Cifrele oferite de către INS arata că populaţia stabilă a României era în 2011 de 20.121.641 de locuitori, în scădere cu 1.559.300 de persoane.

Populaţia de peste 18 ani din România era de 16.269.839.

În aceste condiţii, pentru validarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, unde pragul de prezenţa ce trebuia atins a fost de 51% din populaţia cu drept de vot, la urne trebuia să se prezinte 8.134.919. După cum ştim, 8.459.053 de persoane şi-au exprimat votul în 2012, ceea ce înseamnă că pragul de prezenţă a fost depăşit cu 324.134. Cu alte cuvinte, referendumul a fost valid, iar Traian Băsescu demis din funcţia de preşedinte.

Senatorul PNL Ioan Ghise  a explicat la Antena 3 că Parlamentul trebuie să ia act de rezultatele referendumului, care a fost valabil, aşa cum rezultă din cifrele publicate de INS. Acesta a precizat că în momentul de faţă calitatea de preşedinte este uzurpata, motiv pentru care Parchetul General ar trebui să se sesizeze: “Parlamentul este obligat potrivit Constituţiei să finalizeze procedura referendumului, adică hotărârea de suspendare din 6 iulie, de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte este în vigoare şi azi şi Parlamentul trebuie să dea o hotărâre de constatare potrivit voinţei exprimată de popor, în condiţiile Constituţiei şi ale legii. Articolul 10 din Legea referendumului precizează că dacă propunerea de demitere a preşedintelui României este aprobată de mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate preşedintele este demis. Acum doar aflăm încă o dată ca referendumul de anul trecut a fost valabil, contrar minciunii spuse prin hotărârea ei de către Curtea Constituţională”.