Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti şi candidatul socal democraţilor la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, şi-a exercitat dreptul la vot la secţia organizată în incinta Grădiniţei nr4.
Ganea a fost însoţit de mai mulţi lideri ai organizaţiei municipale, printre care senatorul Augustin Mitu şi avocatul Goerge Botez, şi a declarat că a votat pentru continuarea dezvoltării şi modernizării Ploieştiului şi pentru transformarea municipiului într-un oraş cu adevărat european.
Ganea i-a îndemnat pe ploieşteni să iasă în număr mare la vot pentru a nu lăsa pe alţii să le decidă soarta.
Cristian Ganea a povestit că la primele ore ale dimineaţii a primit cel mai frumos cadou din partea fiicei sale: un tablou cu un colaj cu două fotografii- una de la începutul clasei întâi iar cea de a doua de la absolvirea liceului. Candidatul PSD este convins că acest dar îi va purta noroc.