Senatorul Niculae Badălău, preşedintele PSD Giurgiu se pare că este implicat în caracatiţa evaziunii fiscale vizate de DNA. Senatorul a declarat la Antena 3 în această dimineaţă că: "Am fost citat pentru ora 14.00 la sediul DNA pentru explicaţii. Am fost citat să dau explicaţii şi nu ştiu despre ce este vorba. Văd că presa ştie mai mult ca mine, dar ca orice cetăţean mp voi prezenta pentru a da explicaţii."
"Am fost citat acum un sfert de oră la DNA şi mă voi duce să dau explicaţii. Sunt surprins, dar nu am nicio problemă să dau explicaţii. Habar nu am cum a ajuns numele meu acolo", a mai spus şeful PSD Giurgiu.
Familia Bădălău este prezenţă obişnuită a ştirilor...mondene. Gabi Bădălău, fiul senatorului implicat în evaziune fiscală, a devenit cunoscut publicului avid de mondenităţi în urma relaţiilor amoaroase cu starlete precum Ramona Gabor, Adelina Pestriţu sau Andreea Mantea
Vă reamintim că în această dimineaţă poliţiştii au făcut peste 160 de percheziţii în Bucureşti, Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului de Finanţe, avocaţi, administratori de firme.
Procurorii DNA mai spun că prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 50 de milioane de euro.