Social democraţii îl acuză pe primarul Adrian Dobre că a început distrugerea Ploieştiului. Într-un comunicat de presă, liderii PSD Ploieşti critică modul în care noul primar a înţeles că trebuie să conducă administraţia locală. Publicăm integral comunicatul PSD Ploieşti :
"În numai două săptămâni de la instalarea în funcţia de primar al Ploieştiului, Adrian Dobre a reuşit performanţa de a bulversa total administraţia locală. Venit în fruntea municipalităţii fără a avea un proiect concret privind dezvoltarea oraşului, liberalul Adrian Dobre a început să distrugă Ploieştiul.
Imediat după instalarea în funcţie, Adrian Dobre a început să inventeze probleme, în încercarea disperată de a răspunde solicitărilor clientelei de partid. Sprijinul primit în campania electorală trebuie plătit rapid.
Spre exemplu, fără a cere părerea speciliaştilor în construcţii, liberalul Dobre a anunţat că va sista lucrările la podul peste calea ferată din zona Mărăşeşti, invoncând o presupusă nerespectare a proiectului, constatată de domnia sa.
Probabil că economistul Adrian Dobre a învăţat în facultate şi noţiuni avansate de contrucţii poduri, altfel nu înţelegem cum, doar dintr-o simplă privire, a observat diferenţe între grinzile din proiect şi cele montate deja la pod.
Şi noul Parc Municipal Vest s-a lovit de aceeaşi grijă extraordinară a liberalilor lui Adrian Dobre. Organigrama propusă pentru parc nu a fost votată, iar investiţia se degradează pe zi ce trece, în lipsa personalului care ar fi trebuit să administreze eficient noul Parc Municipal Ploieşti. Poate că şi aici, primarul Dobre va găsi vreun consilier personal suficient de capabil încât să împiedice degradarea constantă a investiţiei şi nerambursarea fondurilor europene atrase.
Acelaşi comportament “heirupist” îl are Adrian Dobre şi în ceea ce priveşte coordonarea direcţiilor şi instituţiilor din subordinea primăriei.
După o întâlnire cu primarul Adrian Dobre, toţi angajaţii municipalităţii care au lucrat la urmărirea implementării proiectelor Parcului Municipal Vest şi Hipodromului Ploieşti au fost anunţaţi de edil că vor fi băgaţi în Comisia de Disciplină a Primăriei Ploieşti solicindându-se desfacerea contractelor de muncă.
Domnule Dobre, de ce nu cereţi penalizarea firmei care a realizat proiectele celor două investiţii, mai ales că este vorba despre o societare comercială foarte apropiată prietenului dumneavoastră senatorul Andrei Volosevici?
Primarul “nostru” a bulversat activitatea SGU, nemulţumit de faptul că nu a reuşit să îşi impună consilierul personal în postul de director al societăţii. Apoi a luat la verificat activitatea SC Hale şi Pieţe SA, o altă societate la care ar fi trebuit să numească un consilier personal în funcţia de director.
Atitudinea distrugătoare a primarului Dobre a culminat prin încercarea de distrugere a Clubului Sportiv Municipal, club care a reuşit în acest an mai multe performanţe meritorii. Este anormal că primarul oraşului să nu fie mândru de echipa de handbal fete a municipalităţii, care are posibilitatea de a juca în cupele europene sau de echipa de baschet, care tocmai a promovat în Liga Naţională.
Din păcate primarul Adrian Dobre anunţă un dezechilibru uriaş în administraţia locală, iar acţiunile de control, asemănătoare probabil cu cele ale Inchiziţiei, arată că se prefigurează alocări uriaşe de fonduri publice către clientela politică a PNL
Modul în care a demarat mandatul de primar al lui Adrian Dobre ne face să credem că ne vom întoarce în perioada 2008- 2012, atunci când chiar şi femeia de serviciu de la o şcoală era angajată numai dacă era membru PDL.
PSD Ploieşti îi solicită pe această cale primarului Adrian Dobre să înceteze cu vânătoarea de vrăjitoare şi cu aruncarea răspunderii în ograda altuia şi să înceapă urgent să îşi ducă la îndeplinire promisiunile din campania electorală.
Domnule Dobre, ploieştenii v-au ales pentru a dezvolta Ploieştiul, nu pentru a-l distruge!"