Unul din bufetele Senatului va fi mutat unde există şi o terasă, pentru a se crea un spaţiu dedicat fumătorilor, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Biroului Permanent.
"Unul dintre colegii senatori a venit cu o propunere să mutăm unul dintre bufetele pe care le avem din amplasamentul existent acolo unde există şi o terasă, ca să permitem celor care sunt fumători să respecte legea sau să nu încalce legea, mai bine zis", a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă bufetul ar putea fi mutat până în data de 16 martie, când intră legea în vigoare, Tăriceanu a spus: "Nu ştiu. Nu mă întrebaţi lucruri de administraţie că nu este de resortul meu să mă ocup de aşa ceva".
De asemenea, Tăriceanu a precizat că nu a fost făcută o evaluare a costurilor, dar că a dat dispoziţie secretariatului general să operaţionalizeze acest lucru.
Senatorul PSD Nicolae Moga, a declarat, luni, că a identificat o soluţie pentru fumătorii din Parlament - amenajarea special pentru ei a curţii interioare a Camerei Deputaţilor, în interior urmând să rămână bufetul pentru nefumători.
''După cum ştiţi, Parlamentul a emis o lege antifumat. Luna viitoare, după ce s-a publicat în Monitorul Oficial, această lege trebuie respectată de toată lumea. Această propunere am făcut-o Biroului Permanent în urma consultărilor cu lucrătorii din Senat, cu o parte din jurnalişti, cu toţi cei care folosesc această clădire, inclusiv senatorii, care au dorit în primul rând să respectăm legea şi să creăm nişte facilităţi prin care să respectăm întru totul prevederile acestei legi'', a declarat Nicolae Moga.
Senatorul PSD a propus Biroului Permanent al Senatului să îl însărcineze pe secretarul general să identifice un loc care să poată deservi fumătorii, dar, în acelaşi timp, să îi protejeze pe nefumători.
''Eu am găsit deja o soluţie, în curtea interioară, dar nu este a Senatului, este a Camerei Deputaţilor. Secretarul general al Senatului va găsi o legătură cu secretarul general al Camerei Deputaţilor (…) Curtea interioară nu este un spaţiu public închis, este un spaţiu public deschis'', a mai explicat senatorul PSD.
Legea antifumat va intra în vigoare pe 16 martie şi prevede că fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".