Austria va intra într-o nouă perioadă de carantină marţi 17 noiembrie şi până pe 6 decembrie inclusiv, a anunţat sâmbătă cancelarul Sebastian Kurz. Guvernul va închide şcolile, magazinele şi prestările de servicii şi va impune o interdicţie de circulaţie, relatează agerpres.ro

 

"O a doua carantină este singurul instrument cunoscut care funcţionează", a spus cancelarul conservator într-o conferinţă de presă, subliniind că măsurile sunt necesare pentru a reduce numărul infecţiilor şi pentru a evita supraîncărcarea sistemului spitalicesc.

 

"Este singurul mod în care putem salva Crăciunul", susţine el, oferind speranţa că măsurile vor fi relaxate până la marea sărbătoare de la sfârşitul lunii decembrie, relatează DPA.

 

Austria este una dintre ţările europene care ieşise cel mai bine primăvara trecută din primul val de pandemie de coronavirus, dar se confruntă acum cu o creştere constantă a infecţiilor. Noile măsuri de carantină sunt similare cu cele din primăvară.

 

Pe 3 noiembrie, guvernul a anunţat o carantină parţială, cu închiderea restaurantelor, barurilor, teatrelor, sălilor de concerte, precum şi a universităţilor şi colegiilor pentru elevii de peste 15 ani, precum şi o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.

 

Cu toate acestea, măsurile nu au produs rezultatele scontate, iar infecţiile au continuat să crească la un nou maxim de aproximativ 9.600 de cazuri vineri, cu peste 4.000 de persoane spitalizate, dintre care aproximativ 560 în terapie intensivă. Alte 7.000 s-au înregistrat sâmbătă, comparativ cu doar 1.000 la începutul lunii octombrie.

 

Media săptămânii trecute a fost de aproximativ 7.000 de infecţii pe zi, cu o incidenţă de 550 de cazuri la 100.000 de locuitori, adică de 11 ori mai mare decât valoarea dorită, în timp ce 77% din infecţii nu mai pot fi urmărite, relatează EFE.

 

Numărul deceselor cauzate de COVID-19 depăşeşte 1.600, dublu faţă de acum două luni.