După revocarea propunerii de la Justiţie, Cristina Guseth, surse politice îl dădeau ca sigur pe fostul şef al Institutului Naţional al Magistraturii, Mihai Selegean. După o oră, surse parlamentare declară că, de fapt, propunerea este Raluca Prună, expert al Comisiei Europene.
Raluca Prună va fi audiată în comisiile juridice din Parlament.
Raluca Alexandra Prună, este licenţiată în drept şi filosofie, master în ştiinţe politice, burse la universitatile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta. Membru fondator şi fost preşedinte în exerciţiu al „Transparency International” Romania, membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie”. Avocat înscris în Baroul Bucureşti, coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, actualmente jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.