Instanţa Supremă a decis vineri să modifice controlul judiciar în cazul lui Sebastian Ghiţă, urmând ca acesta să-şi poată exercita funcţia de deputat şi să se deplaseze pe tot teritoriul României.
Decizia ÎCCJ este definitivă.
"Admite plângerea formulata de inculpatul Ghiţă Sebastian împotriva ordonanţei din 24 iunie 2015 emisa în dosarul nr.218/P/2014 (...) Direcţia Naţionlă Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti modifică conţinutul controlului judiciar faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian după cum urmează: — extinde limita teritorială pe care inculpatul are obligaţia de a nu o depăşi decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent de la teritoriul localităţii Ploieşti la teritoriul României; — înlătura obligaţia de a nu desfăşura activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României. Menţine celelalte obligaţii din conţinutul controlului judiciar", se arată în minuta ÎCCJ.
În 24 iunie, DNA a informat că procurorii au dispus faţă de Sebastian Ghiţă, cercetat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului, modificarea condiţiilor controlului judiciar, având printre obligaţiile suplimentare să nu desfăşoare activitate în calitatea de deputat şi să nu părăsească localitatea Ploieşti.