Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat după ce moţiunea simplă a fost respinsă: „Solidaritatea PSD in protecţia penalilor este impecabilă. În momentul de faţă avem o majortiate PSD-ALDE, care face bloc în jurul lui Liviu Dragnea. Nu e nimic surprinzător că ministrul Justiţiei nu a fost în plen astăzi. Faptul ca ministrul Justiţiei nu vine să onoreze procedural această moţiune simplă nu surprinde pe nimeni”.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut marţi moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată “Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, în care cer demisia lui Tudorel Toader. Astăzi, moţiunea a fost supusă la vot în Plenul Camerei Deputaţilor, şi a fost respinsă cu 99 de voturi „pentru”, 171 „împotrivă” şi 5 abţineri.

 

Săptămâna trecută, PNL şi USR au depus moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

 

 „După cum ştiţi, pentru fiecare dintre noi vine o vreme a evaluărilor. A venit astăzi vremea evaluării domnului ministru Tudorel Toader. După Ordonanţa odioasă 92/2018, care a bulversat, pur şi simplu, parchetele, după toate nenorocirile pe care le-a făcut pe acest domeniu al Justiţiei, a venit momentul bilanţului şi depunem astăzi această moţiune simplă împotriva politicii sistematice de distrugerea Justiţiei dusă de acest ministru”, a declarat atunci deputatul USR Stelian Ion.

 

Semnatarii moţiunii îl acuză pe Toader, în 20 de puncte, că prin comportamentul său „a abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi „a trimis România în trecut, în perioada Năstase – Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”.

 

Întrebat dacă are argumente, fiind considerat “un ministru de nota 4”, Toader a răspuns: „Depinde, poate au nostalgiile sistemului sovietic, unde grila de notare este de la unu la 5″.

 

Ministrul Justiţiei a spus, de asemenea, că el nu poate fi făcut răspunzător pentru masacrarea Codurilor Penale, pentru că nu a făcut altceva decât să trimită Parlamentului proiectele de punere în acord a celor două acte normative cu deciziile Curţii Constituţionale şi a directivelor europene.

 

„Aţi întrebat care a fost necesitatea ordonanţei de urgenţă. Dacă nu ar fi intrat în vigoare la acea dată ar fi intrat în vigoare legea care dă posibilitatea pensionării anticipate şi s-ar fi întâmplat ceea ce a spus preşedintele şi Comisia de la Veneţia: deficit de personal. Dacă Comisia va fi solicitată, va da un aviz referitor la OUG.”, a spus Toader.

 

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro