Fostul şef al statului Traian Băsescu spune că şi-ar dori ca unirea României cu Republica Moldova să se realizeze în mandatul preşedintelui Klaus Iohannis, precizând că acest proiect este unul care poate fi realizat în patru-cinci ani, important fiind să existe voinţă politică.
Fostul preşedinte al României a reiterat, sâmbătă, la Şcoala de Vară a PMP de la Mamaia, că următorul proiect de ţară ar trebui să fie unirea României cu Republica Moldova, scrie MEDIAFAX.
"Şi când vorbesc de proiect de ţară pentru următorii ani nu mă refer la termen lung, la termen mediu, este un proiect de patru-cinci ani care trebuie bine susţinut, bine argumentat şi, mai ales, bine finanţat de Guvern pentru a se realiza interconectările, pentru că la astfel de proiecte, având în vedere că Republica Moldova este asociat la Uniunea Europeană, finanţările de la Uniunea Europeană sunt deschise, deci România ar avea de contribuit cu cofinanţări, nu este vorba de o înglodare a României în cheltuieli, ci de o coparticipare a României cu sume mult mai mici decât valoarea proiectelor. Dar important este să existe proiectele, să existe voinţa politică pe ambele maluri ale Prutului ca astfel de proiecte să se realizeze", a declarat Băsescu.
El a susţinut că în cadrul acestui proiect nu poate intra şi Transnistria, care nici nu este pământ românesc.
"Nu vreau să credeţi că ezit să pronunţ cuvântul Transnistria. Nouă, celor care vrem unirea României cu Republica Moldova, este clar că nu este posibil ca acest lucru să se facă cu Transnistria înglobată. Istoric, nu a fost teritoriu românesc, a fost o mişcare administrativă în timpul lui Hruşciov, dacă nu mă înşel, când Transnistria în interiorul fostei Uniuni Sovietice a fost integrată Republicii Sovietice Socialiste Moldova, cum era atunci, şi s-au cedat teritorii din sudul Republicii Moldova către Ucraina", a explicat Traian Băsescu.
El şi-ar dori ca unirea României cu Republica Moldova să fie realizată în timpul mandatului lui Klaus Iohannis.
"Este un interes naţional care nu are culoare politică şi, după cum bine ştiţi, orice sondaj din România arată că 70-80 la sută din populaţie este suporter al reîntregirii ţării. Mi-aş dori să se întâmple în mandatul domnului Iohannis, de ce nu, dar să se întâmple şi pentru asta trebuie deschise discuţii cu Chişinăul la nivel oficial şi fără ocolişuri", a afirmat Băsescu.
Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în 16 august, la Alba Iulia, că obiectivul de ţară al PMP trebuie să fie unirea României cu Republica Moldova şi că a sosit momentul să se discute deschis "despre refacerea integrităţii teritoriale a României", acuzând lipsa de curaj a politicienilor români.