În cadrul şedinţei comisiei de unificare a PNL de luni deputatul Ludovic Orban a fost propus pentru a candida la Primăria Bucureşti, înlocuindu-l astfel pe europarlamentarul Cristian Buşoi
„Sunt onorat de propunerea colegilor mei din Comsia de Unificare a PNL. Sunt pregătit să parcurg următorii paşi procedurali pentru desemnarea mea ca şi candidat la funcţia de primar general, mai exact, votul în conducerea PNL Bucureşti şi de asemenea validarea în Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL. (...) Îl felicit pe Cristian Buşoi pentru campania frumoasă, profesionistă şi dedicată pe care a desfăşurat-o", a declarat Ludovic Orban.
Deputatul PNL a ţinut să menţioneze că în spatele candidaturii sale se află o viaţă de muncă în slujba comunităţii şi a semenilor săi şi că, prin funcţiile publice pe care le-a ocupat de-a lungul timpului, a reuşit să lase urme, lucruri pe care le-a făcut atât în Bucureşti, cât şi în zona înconjurătoare.
„Candidez nu ca să mă aflu în treabă. Candidez pentru că Bucureştiul are nevoie de o mână pricepută, are nevoie de o persoană cu viziune care să facă Bucureştiul să conteze, iar bucureştenii să trăiască, într-adevăr, într-o capitală demnă de Uniunea Europeană", a explicat Orban.
Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a spus că procesul alegerii candidaţilor pentru scrutinul din vară este conform parcursului stabilit şi organizat de partid, şi că, în final, a fost ales candidatul care are cele mai mari şanse la fotoliul de primar.
„Îl vom stabili candidat pe domnul Ludovic Orban şi aş mai dori să adaug un mesaj politic puternic pe care aş vrea să îl primească cetăţenii de centru dreapta. Să reflectăm astfel încat Capitala să nu ajungă în mâinile administraţiei PSD. Noi dorim să câştigăm Primăria Capitalei. Noi dorim să câştigăm, să adunăm în jurul nostru toate forţele care urmăresc ca această primărie să fie administrată pe baza valorilor de centru dreapta", a spus Cătăin Predoiu, despre înlocuirea lui Cristian Buşoi cu Ludovic Orban.
La rândul său, Buşoi a spus că îi predă ştafeta lui Ludovic Orban şi că „O victorie a PNL în faţa PSD în Bucureşti este obligatorie şi este mai importantă decât orice proiect personal. Pentru asta am decis să susţin candidatul PNL care va reuşi să strângă votanţi fragmentaţi de dreapta şi să câştige în faţa PSD, pe domul Ludovic Orban".
„Nu mă opresc, nu dezertez. Ci doar predau ştafeta unui coleg, domnului Orban, conform deciziei luate împreună cu conducerea PNL. Nu cred în retrageri şi în cedări, am 37 de ani şi am învăţat că cea mai importantă lecţie în politică este 'Ai reuşit, continuă. Nu ai reuşit, continuă până când câştigi încrederea oamenilor'. Voi continua să susţin proiectul PNL pentru Bucureşti. (...) Cred că acum politica românească are nevoie de politicieni care mai bine riscă să fie catalogaţi drept serioşi şi cuminiţi decât să fie numiţi mai târziu mârlani sau farsori, pentru că şapte ani Bucureşti a trăit un haos vesel. De la autostrada suspendată şi până la cel mai lung cârnat afumat din lume, ne-am distrat cu toţii pe banii noştri. Dacă nu suntem atenţi, PSD va pune mâna din nou pe Bucureşti", a încheiat Cristian Buşoi.
Candidatura lui Ludovic Orban va trebui să fie validată de BPN al PNL.