Senatorul PSD Daniel Savu spune că dacă Victor Ponta va pleca din fruntea Guvernului, cariera lui s-a terminat, scrie Digi24.ro
În plus, va pierde total şi sprijinul partidului, susţine parlamentarul.
Prahoveanul Daniel Savu a afirmat, într-un interviu televizat, că premierul a fost înştiinţat încă de la ultimul Consiliu Naţional al PSD că nu va mai fi sprijinit de partid dacă îşi va depune mandatul.
"Dacă domnul Ponta cedează această luptă şi îşi dă demisia, deşi nu are niciun motiv să o facă, a pierdut total sprijinul partidului, deci cariera domnului Ponta s-a terminat şi noi vom găsi un alt premier. Acest lucru i s-a spus domnului Ponta în comitetul executiv al partidului", a declarat Daniel Savu, care este şi preşedintele interimar al PSD Prahova