Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită, luni, în Parlament, Executivul fiind acuzat de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. „Matematic avem 232 de voturi”, a anunţat Marcel Ciolacu, adică ar mai trebui un vot.

 

PSD şi UDMR acuză Executivul, în textul moţiunii de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL- privatizarea democraţiei româneşti”, de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

 

Textul moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR face apel la respectarea principiilor democratice şi critică decizia Guvernului Orban de a-şi asuma răspunderea pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

 

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri seara, că parlamentarii formaţiunii care votează împotriva moţiunii de cenzură sau lipsesc nemotivat de la vot nu vor mai candida pe listele formaţiunii la alegeri. El a mai spus că, în prezent, PSD se bazează pe 232 de voturi.

 

„Matematic avem 232 de voturi. Am luat o decizie. În cazul în care un parlamentar PSD nu votează moţiunea sau lipseste nemotivat în ziua în care va fi votul o perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele Partidului Social Democrat la viitoarele alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu.

 

El a mai spus că în prezent moţiunea de cenzură este susţinută de trei formaţiuni, respectiv PSD, UDMR şi Forţa Naţională.

 

Înainte de depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, configuraţia parlamentară arată astfel: Din totalul de 465 de parlamentari, 198 de parlamentari vin din partea PSD, PNL are 105 parlamentari, USR are 40, UDMR are 30 de parlamentari, iar Pro România şi PMP au 27, respectiv 19 parlamentari.

 

Totodată, ALDE are 19 parlamentari, grupul minorităţilor naţionale este format din 17 parlamentari, iar 13 parlamentari vin din partea independenţilor.

 

Astfel, de partea demersului de demitere a Guvernului Orban sunt angrenaţi 232 de parlamentari, din partea PSD, UDMR, dar şi din grupul Forţa Naţională, format din patru parlamenari, printre care Teodor Meleşcanu şi Graţiela Gavrilescu.

 

De asemenea, preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că partidul său va aduce 30 de voturi în favoarea moţiunii de cenzură, ceea ce înseamnă că toţi parlamentarii UDMR vor vota demiterea Guvernului Orban.

 

Aşadar, matematic, barca PSD-UDMR mai are nevoie de un singur vot pentru a demite Guvernul Orban, vot care poate veni de la minorităţi, din partea independenţilor sau chiar din partea Pro România.

 

Premierul Ludovic Orban nu se teme de moţiunea de cenzură

„Nu îmi este teamă de ei şi, indiferent, ce se va întâmpla în următoarea perioadă, noi avem un singur lucru de făcut, să răspundem aşteptărilor românilor, să ne ducem către fiecare român, să le arătăm visul nostru, credinţa noastră şi puterea de a le realiza, să reuşim în toate alegerile care vor urma, indiferent că sunt alegeri într-un tur, în două tururi, cu alegeri directe, cu alegeri indirecte, că o să fie parlamentare la termen sau anticipate, să câştigăm alegerile, pentru că doar astfel România poate să ajungă la realitatea pe care o visez eu şi o visaţi fiecare dintre voi”, a declarat duminică Ludovic Orban.

 

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că toţi parlamentarii PNL vor participa la votul moţiunii de cenzură şi vor vota împotrivă, la vedere.

 

La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota moţiunea de cenzură, pentru că ar înlesni întoarcerea PSD la putere. El a apreciat, referitor la textul moţiunii de cenzură, că social-democraţii au depăşit ”chiar şi limitele cele mai de jos ale bunului simţ”.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro