Liderii PDL s-au întâlnit, duminică la Ţebea, cu preşedintele Traian Băsescu, şeful statului fiind însoţit de mai marii Mişcării Populare. Imediat după întrevedere, presedintele PDL Vasile Blaga a susţinut că relaţiile cu Traian Băsescu ar ramas aceleaşi.
"Noi eram în cortul nostru pentru şi a venit şi preşedintele.", a spus şeful PDL pentru pesurse.ro .
Întrebat daca se poate vorbi despre o împăcare, Vasile Blaga a spus că "Nu a fost vorba de nici o ceartă, nu m-am certat cu el şi nu am de ce să ma împac cu el. A fost ceva normal, nici o altă treabă."
Reamintim că pe 23 martie, după ce PDL l-a reales în fruntea partidului pe Vasile Blaga, preşedintele Traian Băsescu a postat pe Facebook un mesaj video în care şi-a luat „adio" de la PDL, anunţând că se desparte definitiv şi irevocabil de partidul său de suflet, urmând să construiască o altă formaţiune de dreapta. După două zile, consilierii lui, în frunte cu Cristian Diaconescu, au anunţat iniţierea fundaţiei Mişcarea Populară, înregistrată la OSIM pe numele Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui. La sfârşitul lunii iulie a fost lansat şi Partidul Mişcarea Populară, condus de mai mulţi foşti reprezentanţi PDL, în frunte cu deputatul Eugen Tomac, care deţine în prezent funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii.






(78 vizualizări)






























