Lansarea candidaturii la prezidenţiale a lui Victor Ponta, bazată pe referirile la religie este ”foarte urâtă din toate punctele de vedere” dar nu îi va dăuna lui Klaus Iohannis în campania electorală, a declarat deputatul PNL Petre Roman, citat de Mediafax.
”E foarte foarte, foarte urâtă, din toate punctele de vedere. În primul rând, PSD este în familia socialistă, care are tradiţii foarte vechi în lupta împotriva oricăror prejudecăţi, şi poate în primul rând celei religioase. Aşa e tradiţia socialistă încă din secolul XVIII, de la Revoluţia franceză încoace. Orice fel de trimitere, pasămite inocentă, pentru ca prin confruntare cu s-o spunem clar, cu domnul Klaus Iohannis, să-i dăuneze candidaturii lui Klaus Iohannis, este inacceptabilă. Este imorală, dar eu cred şi contraproductivă”, a declarat deputatul PNL.
Petre Roman: Este foarte urât că Victor Ponta foloseşte tema religiei
30 iulie 2014
- citeşte totul despre:
- deputatul,
- candidaturii,
- inacceptabila,
- iohannis,
- familia,
- religioase,
- revolutia,
- ponta,
- prejudecati,
- campania
(75 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Aleşii prahoveni în topul „muţilor” din Parlament
(29 decembrie 2013)
173 vizualizări
Firea anunţă că şi-a retras plângerea împotriva lui Băsescu
(25 septembrie 2016)
356 vizualizări
În 2014, candidatul Iohannis îl acuza pe Ponta că refuză „cu aroganţă” dezbaterile pentru turul II / În 2019, refuză el pe motiv că invitaţia PSD este „o manevră”
(12 noiembrie 2019)
129 vizualizări
Ion Iliescu despre intenţia lui Geoană şi Vanghelie de a face un nou partid: Un joc neserios
(16 ianuarie 2015)
90 vizualizări
Antonescu: Si Bratianu daca invie nu ma intorc in politica activa
(12 iunie 2017)
210 vizualizări
Cîţu: Cererea de revocare a ministrului Nazare a fost trimisă la Cotroceni. Nazare a refuzat să îşi dea demisia
(8 iulie 2021)
59 vizualizări
Alegeri europarlamentare cu demisiile pe masă
(20 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
96 vizualizări
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte astăzi pentru a tranşa disputele din partid ca urmare a cererilor vizând demisia lui Liviu Dragnea
(21 septembrie 2018)
71 vizualizări
Klaus Iohannis, de şase luni la Cotroceni
(21 iunie 2015)
183 vizualizări
Băsescu nu vrea acciză la carburanţi
(15 ianuarie 2014)
89 vizualizări
PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului
(14 mai 2014)
116 vizualizări
Iohannis: Vreau să câştig Preşedinţia României, îl pot bate pe Ponta
(6 august 2014)
415 vizualizări
Tăriceanu insistă! Convoacă grupul de iniţiativă privind constituirea unei alte formaţiuni liberale!
(7 iunie 2014)
212 vizualizări
Elena Udrea pregătită să îl bată pe Victor Ponta
(18 august 2014)
198 vizualizări
Botez: “Primarul a învăţat că frica păzeşte pepenii, iar domnia sa cred că îi are foarte mici”
(21 martie 2017 - Cristina IANCU)
340 vizualizări
Un prahovean în cursa pentru şefia Parlamentului European
(15 decembrie 2016)
538 vizualizări
MAE: Există risc de vot multiplu în străinătate
(30 octombrie 2014)
68 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























