Liderul PNL  Crin Antonescu a declarat, într-o intervenţie telefonică la postul tv Digi24, că afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia noua Constituţie ar aparţine „unei găşti” nu merită comentată, fiind iresponsabilă.

 

 „Nu e nimic nou. E aceeaşi atitudine iresponsabilă pentru un preşedinte. E aceeaşi formulă jignitoare, propagandistică. Proiectul de modificare a Constituţiei e asumat de o majoritate parlamentară de două treimi, care a rezultat din voinţa cetăţenilor români prezenţi la vot, la 9 decembrie. Această „gaşcă”, cum îşi permite preşedintele Băsescu să o numească, este majoritatea parlamentară din Parlamentul României, care reprezintă cetăţenii României într-o proporţie de 70 la sută”, a spus Antonescu.

 

Copreşedintele USL este de părere că declaraţiile lui Traian Băsescu au fost făcute într-o postură incompatibilă cu cea de preşedinte.

 

„Declaraţiile le face într-o postură incompatibilă cu cea de preşedinte, strigătoare la cer, simbolic într-un loc de protocol al statului român, unde strânge pur şi simplu filialele din ţară ale unei grupări politice. Sigur că restul, toate partidele care există în România, toate partidele validate de electorat, majoritatea parlamentară, toate celelalte instituţii, sigur că sunt o gaşcă. În ţara asta, nu contează decât cei care sunt slugile preşedintelui Băsescu”, a adăugat liderul liberal.

 

Potrivit acestuia, declaraţiile şefului statului fac parte dintr-o încercare a lui Traian Băsescu de „a mai face ceva în politica românească, şi acum,  şi după 2014”.

 

Traian Băsescu a sugerat, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii Fundaţiei Mişcarea Populară, că după decizia Curţii Constituţionale privind legea referendumului, a renunţat să mai convoace un referendum care să-l repete pe cel din 2009.

 

Şeful statului a caracterizat proiectul de Constituţie iniţiat de USL ca fiind “Constituţia unei găşti”