Scotland Yard a confirmat, în urmă cu scurt timp, o nouă contaminare cu puternica neurotoxină Noviciok, aceeaşi cu care au fost otrăviţi fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica acestuia.
Este vorba despre un bărbat şi o femeie cu vârste de aproximativ 40 de ani şi care au fost găsiţi inconştienţi în locuinţa lor, într-un orăşel din sudul Angliei, aflat la câţiva kilometri de cel în care au fost otrăviţi, în martie, fostul spion şi fiica sa.
Cei doi sunt internaţi, în stare critică, în acelaşi spital în care au fost trataţi şi Serghei şi Iulia Skripal.
Iniţial, ipoteza poliţiei a fost că ar fi consumat heroină sau cocaină contaminată. Iată că este vorba însă de agentul neurotoxic de tip militar şi care a fost produs iniţial în Uniunea Sovietică. Poliţia britanică spune că deocamdată nu se ştie cum a avut loc această nouă contaminare şi îi sfătuieşe din nou pe locuitorii din zonă să îşi cureţe casele, hainele şi încălţămintea.
Sursa: www.digi24.ro