Poliţia din Marea Britanie a reţinut 660 de persoane suspectate de pedofilie, printre care medici, profesori şi coordonatori de tabere şcolare, într-o operaţiune care a durat şase luni şi a cuprins întreaga ţară, a anunţat miercuri Agenţia Britanică de Investigaţii Criminale.
Operaţiunea, care a vizat persoane ce accesează pe internet imagini indecente cu copii, a implicat 45 de unităţi de poliţie în Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Potrivit autorităţilor, peste 400 de copii din Marea Britanie au fost feriţi astfel de aubuzuri sexuale. Doar treizeci şi nouă dintre suspecţii reţinuţi aveau antencedente de de abuzuri sexuale, ceea ce înseamnă că marea majoritate nu erau cunoscuţi de poliţie. Printre suspecţi se numără şi asistenţi sociali sau foşti ofiţeri de poliţie, relatează cnn.com.
Operaţiunea a fost ţinută departe de ochii presei până miercuri, pentru a putea aduna cât mai multe probe împotriva suspecţilor şi pentru a proteja copiii, se mai arată în comunicatul oficialilor britanici. Agenţia Britanică de Investigaţii Criminale a ales să nu dezvăluie metodele utilizate pentru a prinde suspecţii, întrucât ele ar mai putea fi folosite în viitor.
Acuzaţiile aduse persoanelor reţinute sunt felurite, de la posesia de imagini indecente cu copii până la agresiune sexuală gravă, a declarat Phil Gormley, directorul adjunct al agenţiei. Potrivit oficialului, este prima dată când Marea Britanie a avut capacitatea de a coordona o operaţiune de o asemenea natură. „O parte dintre cei care încep prin a se uita la imagini indecente cu copii ajung mai târziu să abuzeze direct de aceştia, deci arestarea loc acum i-ar putea împiedica să depăşească această limită”, a explicat Gormley.