Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului în cinci judeţe.
Atenţionarea cod galben este în vigoare până la ora 12.00.
Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Tulcea, Buzău (zona joasă), Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi. În aceste zone, vor fi intensificări ale vântului care vor atinge local, la rafală, viteze de 55-65 de kilometri la oră.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o atenţionare de ploi, intensificări ale vântului şi vreme rece în sudul şi sud-estul ţării, de duminică seară până marţi dimineaţă. Începând de duminică, de la ora 22.00, şi până marţi, la ora 10.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1.500 metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Cod galben de vânt puternic în cinci judeţe
17 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- anm,
- cod galben,
- vant,
- judete,
- atentionare,
- rafala,
- lapovita,
- ninsoare
(45 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Procurorii curăţă sistemul medical. Anchetă şi la Piteşti în dosarele false de pensionare pe caz de boală
(24 iunie 2015)
61 vizualizări
Stat Islamic a cucerit un câmp petrolifer din Siria
(5 mai 2016)
50 vizualizări
Accident la Constanţa: 21 de victime. Microbuz cu călători, proiectat în stâlp
(26 ianuarie 2015)
43 vizualizări
Cutremur în judeţul Buzău
(23 august 2016)
45 vizualizări
Bancnota de 500 de euro va fi retrasă din circulaţie
(5 mai 2016)
216 vizualizări
O persoană a murit, alte 14 au fost rănite într-un accident în care au fost implicate patru maşini, în judeţul Ialomiţa
(8 octombrie 2017)
99 vizualizări
SUA. Poliţia a ucis un puşti de 13 ani care avea un Kalashnikov de jucărie
(24 octombrie 2013)
128 vizualizări
Trei bărbaţi care lucrau la curăţarea unei cisterne de bere au murit intoxicaţi cu vapori de alcool
(17 noiembrie 2017)
76 vizualizări
O jurnalistă de origine franceză a fost ucisă în Republica Centrafricană
(14 mai 2014)
58 vizualizări
Accident rutier la ieşirea din Ploieşti, pe DN1 B
(3 iulie 2014)
105 vizualizări
Deciziile cu datoriile la stat pe 5 ani vin până la 15 noiembrie. Ministrul Finanţelor anunţă o reducere substanţială pentru cine plăteşte mai devreme
(17 septembrie 2018)
58 vizualizări
Încă un atac armat într-un campus universitar din SUA
(23 octombrie 2015)
48 vizualizări
Petra Kvitova a câştigat turneul de la Wimbledon
(6 iulie 2014)
55 vizualizări
Oficiali ruşi: “Rusia nu va ataca niciodată un membru NATO. Declaraţiile polonezilor sunt absurde!”
(7 iunie 2016)
98 vizualizări
Percheziţii în Ploieşti
(27 iulie 2016)
93 vizualizări
Surpriza uriaşă din camionul cu paleţi
(11 septembrie 2016)
81 vizualizări
Greva la CFR: Trenurile nu vor circula miercuri dimineaţă
(23 aprilie 2014)
50 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























