Lotul de informatică al României a obţinut două medalii de aur şi două medalii de argint la a XXV-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale desfăşurată la Varşovia (Polonia). În clasamentul neoficial pe medalii România s-a clasat pe primul loc, la egalitate cu ţara gazdă, potrivit Ministerului Educaţiei.

 

Medaliile de aur au fost obţinute de Costin-Andrei Oncescu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung, jud. Argeş) şi Alex Tatomir (clasa a XII-a/ Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila). Laureat cu aur şi la olimpiada de anul trecut, Costin-Andrei Oncescu s-a clasat pe primul loc în ierarhia generală individuală.

 

Ioan-Tiberiu Muşat (clasa a IX-a) şi Ştefan Constantin-Buliga (clasa a XII-a), ambii elevi ai Colegiului Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti au obţinut medalile de argint.

 

La concursul din acest an au participat 55 de concurenţi din 13 ţări. Prima ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI) s-a desfăşurat în România, în 1994, la Cluj-Napoca, la iniţiativa ţării noastre.

 

Lotul României a fost însoţit şi coordonat de prof. Adrian Panaete (Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoşani), respectiv Alexandru Velea (student la Universitatea din Bucuresti şi membru CSAcademy) şi Andrei-Costin Constantinescu (student la University of Oxford), amândoi foşti olimpici internaţionali, multiplu medaliaţi la competiţiile de profil.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro