Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală a anunţat joi că face o ”verificare administrativă internă” după ce Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj a ridicat din magazinul ANAF din Târgu Jiu aproape o mie de pliculeţe suspectate că ar conţine etonobotanice.
Reprezentanţii ANAF spun că cele 986 de pliculeţe au fost confiscate de către structura vamală judeţeană Gorj în 2012, după ce acestea le-au fost predate de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj pentru a fi verificat modul de respectare a reglementărilor vamale.
Potrivit ANAF, pliculeţele au fost analizate în Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din Bucureşti, specialiştii stabilind că nu conţin stupefiante sau substanţe psihotrope.
”După solicitări repetate ale ANAF, în august 2015, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj a comunicat concluzia unei expertize de specialitate realizată în octombrie 2011 de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din Bucureşti: cele 986 pliculeţe nu conţineau substanţe stupefiante sau psihotrope”, se arată în comunicatul ANAF.
După primirea acestui răspuns, ANAF a anunţat că ”valorifică” pliculeţe, care erau inscripţionate ”Strict interzis consumului uman!”.
Potrivit ANAF, marfa respectivă nu a fost vândută şi a fost ridicată în 24 decembrie de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj ”în vederea reluării cercetărilor”.
În urma acestei acţiuni, ANAF a anunţat joi că ”a declanşat o verificare administrativă internă şi susţine toate demersurile legale derulate de organele de urmărire penală pentru clarificarea situaţiei”.
Publicaţia wall-street.ro scria în 21 decembrie că ANAF vinde în magazinul din Târgu Jiu aproape 1.000 de pliculeţe denumite Special Gold, Pixie C, Get, Hell, Jeffrey sau Biba despre care se spunea că ar conţine ”îngrăşăminte”, la preţul de 0,25 lei pe bucată, şi care ar fi fost de fapt etnobotanice. În 24 decembrie, marfa respectivă a fost ridicată de către procurorii DIICOT Gorj.
Vasile Udroiu, procuror-şef al Biroului Teritorial Gorj al ANAF a declarat pentru wall-street.ro că în acest caz a fost începută urmărirea penală in rem, pentru fapta de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Totodată, potrivit publicaţiei, joi, pliculeţele au fost trimise la analiză.