Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, o serie de atenţionări nowcasting Cod Galben de ploi torenţiale şi furtuni, valabile în opt judeţe, în următoarele ore.
Potrivit meteorologilor, între orele 11,30 şi 12,30, în estul judeţului Călăraşi (în zona localităţilor Ştefan Vodă, Ceacu, Grădiştea, Ciocăneşti, Călăraşi) se vor semnala averse care vor depăşi izolat 25 l/mp, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
De asemenea, până la ora 16,00, local în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Vrancea şi Galaţi sunt aşteptate intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 55 km/h, în timp ce până la ora 16,30 local în judeţele Constanţa şi Tulcea se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 55-60 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.