Un român a fost condamnat la 30 de închisoare de către un tribunal din Franţa după ce şi-a înjunghiat soţia gravidă şi şi-a ucis doi copii, relatează Le Parisien.
Procurorul însărcinat cu dosarul ceruse închisoarea pe viaţă în cazul bărbatului.
În iulie 2014, românul şi-a ucis cu 13 lovituri de cuţit soţia însărcinată în şapte luni. Ea a fost găsită în apartamentul familiei din Perreux-sur-Marne (nordul Franţei), într-o baltă de sânge, împreună cu cei doi copii ai săi, de cinci ani, respective 18 luni, care aveau gâtul tăiat.
În lipsa unui mobil clar şi în condiţiile în care acuzatul a oferit doar fragmente de amintiri, cele cinci zile de process au fost dominate de analiza psihicului criminalului.
Românul, electrician al blocului unde locuia, părea să îşi iubească cei doi copii şi era considerat un muncitor model. Doi psihiatri chemaţi să depună mărturie cred că acesta a suferit de un moment de "alterare a discernământului”, de o criză psihică temporară.
Potrivit lor, coşmarul a fost declanşat de o declaraţie a soţiei sale, care i-a reproşat că se întorsese târziu de la serviciu. "Dacă mai faci ca luni, mai bine nu te mai întorci”, i-ar fi spus soţia românului. Acest avertisment a fost resimţit de bărbat "drept un abandon”, care l-a divizat "între două îndatoriri imperioase: munca şi iubirea de familie”, a spus unul dintre psihiatri în instanţă. Oricine poate fi supus la astfel de tensiuni, dar electricianul român, care se certa des cu soţia din cauza banilor, le-a resimţit "în mod extrem”.