Judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud sunt, sâmbătă, sub avertizare cod galben de ceaţă, care reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi, în unele zone, sub 50 de metri, iar în zona de munte a judeţului Neamţ, la altitudini de peste 1.700 de metri vor fi ninsori şi intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până la ora 10.00 vor fi sub avertizare cod galben de ceaţă judeţul Cluj - localităţile Dej, Gherla, Aluniş, Bobâlna, Bonţida, Buza, Căşeiu, Câţcău, Cătina, Chiuieşti, Cuzdrioara, Dăbâca, Fizeşu Gherlii, Geaca, Iclod, Jichişu de Jos, Mica, Mintiu Gherlii, Pălatca, Sânmărtin, Sic, Ţaga, Unguraş şi Vad, precum şi judeţul Bistriţa-Năsăud - localităţile Bistriţa, Beclean, Braniştea, Budacu de Jos, Budeşti, Căianu Mic, Cetate, Chiochiş, Chiuza, Ciceu-Giurgeşti, Ciceu - Mihăieşti, Dumitra, Galaţii Bistriţei, Josenii Bârgăului, Lechinţa, Livezile, Mărişelu, Matei, Miceştii de Câmpie, Milaş, Negrileşti, Nimigea, Nuşeni, Petru Rareş, Sânmihaiu de Câmpie, Şieu-Măgheruş, Şieu-Odorhei, Silivaşu de Câmpie, Şintereag, Spermezeu, Teaca, Uriu şi Urmeniş.
În unele zone din cele două judeţe va ploua slab.
Avertizarea cod galben emisă pentru zona de munte a judeţului Neamţ este valabilă până la ora 13.00.
La altitudini de peste 1.700 de metri vor fi intensificări ale vântului, ce vor depăşi la rafală 70 - 80 de kilometri pe oră, iar ninsoarea va fi spulberată, ceea ce va determina reducerea vizibilităţii.
De asemenea, până la ora 10.00 este în vigoare o informare meteorologică de ploi, precipitaţii mixte şi polei.
În Maramureş, Crişana şi nordul Transilvaniei, precum şi în zonele montane aferente, cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 35 de litri pe metru pătrat. Vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar în zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. În centrul şi nord-estul ţării, pe arii restrânse se va produce polei.