Un accident grav a avut loc în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli din sudul Italiei. Cel puţin 37 de persoane au murit, iar alte zece au fost rănite după ce un autocar a ieşit de pe carosabil şi s-a prăbuşit într-o zonă abruptă. Potrivit martorilor, în accident au fost implicate în jur de zece maşini.
Autocarul transporta 48 de pelerini care se întorceau la Napoli după ce au fost în San Giovanni Rotondo, la sanctuarul catolic Padre Pio, preot canonizat în 2002, foarte iubit în Italia.
Şoferul autocarului nu a respectat indicatoarele rutiere şi a coborât în viteză pe un drum în pantă. Autocarul a ieşit de pe carosabil şi s-a prăbuşit de la aproximativ 30 de metri. De asemenea, anchetatorii iau în calcul şi ipotezele că ar fi explodat unul dintre pneuri sau şoferul ar fi adormit la volan.
Aceasta este una dintre cele mai mari tragedii întâmplate pe şoselele din Europa în ultimii ani. Pe 23 iunie, la ora 18.00, ora României, un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi. Anul trecut, la jumătatea lunii martie, în urma unui accident de autocar în Elveţia şi-au pierdut viaţa 28 de oameni, dintre care 22 erau copii.