Un avion al companiei aeriene de stat Tarom care efectua o cursă spre Amsterdam, vineri dimineaţă, s-a întors la Bucureşti, după 25 de minute, din cauza unor probleme la instalaţia de climatizare, potrivit reprezentanţilor companiei. Pasagerii au plecat din nou spre Amsterdam cu alt avion, la 13.10.
Avionul Tarom a decolat vineri dimineaţă, la ora 9.00, de pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni şi se îndrepta spre Olanda, însă după 25 de minute pilotul a decis revenirea pe aeroportul de origine, după ce a sesizat o indicaţie necorespunzătoare la bordul avionului.
"Aeronava de tip Boeing 737 a aterizat cu bine la Bucureşti, iar pasagerii au fost debarcaţi şi sunt asistaţi de către reprezentanţii companiei. Aceştia nu au fost nicio clipă în pericol. Pasagerii au posibilitatea de a fi rerutaţi sau de a ajunge la Amsterdam cu o altă cursă TAROM. În ceea ce priveşte situaţia aeronavei, după verificări, tehnicienii au constatat că a fost vorba de defecţiune minoră la instalaţia de climatizare", a declarat Georgeta Dinu, purtător de cuvânt al Tarom, pentru News.ro.
Compania Tarom are o flotă de 23 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR şi Boeing, cu o medie de vârstă de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare. Gradul mediu de încărcare al aeronavelor Tarom a fost anul trecut de circa 68%.
Tarom a încheiat anul 2015 cu pierderi de 27,4 milioane de lei (6,1 milioane euro), în scădere faţă de pierderea din anul precedent, de 25 de milioane de euro. Compania a avut ultima dată profit în 2007.
Compania de stat, care a fost depăşită anul trecut de compania ungară low-cost Wizz Air pe piaţa românească după numărul de pasageri transportaţi, avea la sfârşitul anului trecut circa 1.900 angajaţi.