Ancheta în cazul accidentului de paraşutism produs duminică dimineaţă la Clinceni se face pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi încălcarea obligaţiilor de siguranţa zborului, informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al parchetului, procurorii s-au sesizat duminică din oficiu cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, pe Aerodromul Clinceni, judeţul Ilfov s-a produs un accident aviatic, în care a fost implicat un avion proprietate privată, din care trei sportivi paraşutişti au efectuat un salt, la impactul cu solul rezultând decesul unuia dintre ei şi rănirea gravă a celorlalţi doi, ulterior, la spital, survenind şi decesul uneia dintre victimele rănite.

La aceeaşi dată, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, prevăzute de art. 192 Cod penal, art.196 Cod penal şi art.98 din OUG 29/1997 privind Codul aerian civil.

Accidentul de paraşutism a avut loc duminică dimineaţă, după ce instructorul Adrian Constandache a sărit în tandem cu Andreea Nica, în vârstă de 27 de ani, jucătoare la clubul de handbal Unirea Slobozia, iar la scurt timp a făcut un salt şi Dan Floroiu. Acesta din urmă ar fi avut probleme cu paraşuta, s-a apropiat prea repede de ceilalţi doi şi, în urma impactului, ar fi căzut toţi de la aproximativ 70 de metri înălţime.

Dan Floroiu a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat la locul accidentului. Andreea Nica a fost dusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a decedat câteva ore mai târziu, duminică după-amiază.

Potrivit reprezentanţilor Aeroclubului Bucureşti, instructorul Adrian Constandache avea o experienţă de 4.000 de salturi, iar Dan Floroiu, de circa 100 de salturi.

Andreea Nica avea 27 de ani şi era handbalistă la echipa Unirea Slobozia, iar duminică era la primul salt cu paraşuta.

Decesul Andreei Nica a fost anunţat şi pe pagina de internet a clubului de handbal Unirea Slobozia: "Jucătoarea clubului nostru, Andreea Nica, a decedat în urma unui accident de paraşutism petrecut pe Aerodromul Clinceni. În vârstă de 27 de ani, Andreea a apărat poarta Unirii încă de la înfiinţarea echipei de handbal feminin. Dumnezeu să te odihnească în pace!".

Dan Floroiu, în vârstă de 49 de ani, era din Galaţi şi locuia la Iaşi, potrivit paginii sale de Facebook. Era managing partner la o firmă de IT din Iaşi.

Mediafax