Paul Mânzu, liderul reţelei din Timişoara de prostituate pentru vedete, a dispărut.

Ordonanţa de reţinere pe numele său a expirat înainte ca judecătorii să decidă arestarea preventivă, aşa că Mânzu a fost eliberat, însă el nu s-a prezentat apoi la Poliţie şi nici nu a fost găsit acasă. 
 
Paul Mânzu a fost dat în consemn la toate secţiile de Poliţie din Timişoara, la punctele de trecere frontieră şi în toate judeţele învecinate Timişului. 
 
Alături de el, în dosarul de trafic cu minore au mai primit mandate de arestare preventivă Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Sfăt şi un poliţist de la Secţia 1 din Timişoara. Gino Manzotti de la DJ Project şi judecătorul Nicolae Aurel Tomuş au fost puşi sub control judiciar.