Marţi dimineaţă, o autospecială de pompieri aparţinând Serviciului Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti s-a răsturnat, în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului. Nicio persoană nu a fost rănită, anunţă CNAB.
Traficul aerian se desfăşoară în siguranţă, nicio cursă nu a fost afectată. La această oră, se lucrează pentru a repune autospeciala pe roţi şi a o tracta la o poziţie izolată. Serviciul Salvare Stingere Incendii este operaţional, acţionând cu alte 5 autospeciale pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Categoria de operare a aeroportului nu a fost afectată, informează Mediafax.
Incidentul este anchetat atât de către Poliţia Transporturi Aeriene, cât şi de către aeroport.
Sursa: www.stiripesurse.ro