15 angajaţi ai unei cofetării au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu coronavirus, iar până în prezent au fost identificaţi 68 de contacţi direcţi ai acestora. Se întâmplă la Târgovişte, iar cofetăria a fost închisă pentru două săptămâni!
Iniţial, au fost două cazuri, apoi au fost testaţi toţi salariaţii şi au mai fost confirmaţi cu COVID alţi 13 angajaţi, toţi asimptomatici.
"La iniţiativa conducerii respectivului laborator de cofetărie, în data de 29 iunie 2020 a fost demarată acţiunea de testare profilactică a 47 de salariaţi, din care 13 sunt cazuri pozitive, asimptomatice. Acţiunea de testare profilactică a fost determinată de cele 2 cazuri index, simptomatice, apărute în cadrul societăţii în zilele de 24 şi 25 iunie 2020. Ancheta epidemiologică demarată de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a identificat până la acest moment un număr de 68 de contacţi direcţi", a precizat DSP Dâmboviţa, conform Agerpres.
DSP anunţă că au fost luate următoarele măsuri: internarea persoanelor pozitive la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte; izolarea la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi şi a membrilor de familie pentru o perioadă de 14 zile; monitorizarea stării de sănătate a persoanelor plasate în izolare la domiciliu, prin intermediul medicilor de familie; întreruperea activităţii laboratorului de producţie şi a unităţilor de desfacere, pentru o perioadă de 14 zile; efectuarea dezinfecţiei terminale la nivelul tuturor spaţiilor comune, a liniilor de producţie şi a mijloacelor de transport.
DSP Dâmboviţa mai anunţă că s-a cerut: asigurarea de echipamente de protecţie în cantitate suficientă pentru întregul personal; asigurarea de cantităţi suficiente de produse biocide, implementarea regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii, cu respectarea distanţelor minime de protecţie la locul de muncă, purtarea obligatorie a măştilor de protecţie. De asemenea, salariaţii cofetăriei au fost informaţi cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus.

"Pentru neconformităţile identificate ca urmare a controlului igienico-sanitar efectuat la acest laborator de cofetărie, DSP Dâmboviţa a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei şi a impus societăţii comerciale ca în regim de urgenţă să aplice toate măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătăţii numărul 831/2020", se mai arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.