Ziua Copilului are loc la date diferite în întreaga lume, pentru a sărbători copiii la nivel global. Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată cel dintâi de către Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor în 1925, iar apoi în 1954, 20 noiembrie a fost declarată Ziua Universală a Copilului. Tot în acest an UNICEF a emis o recomandare care prevedea ca fiecare stat să sărbătorească "Ziua Copilului" (Universal Children's Day).
Ziua de 1 iunie este de fapt Ziua Internaţională pentru Protecţia Copiilor, însă astăzi este sărbătorită în mai multe ţări ca fiind Ziua Copilului. Ziua datează din anul 1950 şi a fost stabilită de către Federaţia Internaţională Democrată a Femeilor de la Congresul de la Moscova (22 noiembrie 1949). Variantele globale majore includ Ziua Universală a Copilului din data de 20 noiembrie, după recomandarea Naţiunilor Unite.
Ziua Universală a Copilului are loc anual la 20 noiembrie. Prima dată proclamată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în 1954, a fost înfiinţată pentru a încuraja toate ţările să instituie o zi, în primul rând pentru a promova schimbul reciproc şi înţelegerea în rândul copiilor şi în al doilea rând să iniţieze acţiuni pentru a beneficia şi promova bunăstarea copiilor din întreaga lume.
Ziua promovează obiectivele prezentate în Carta pentru bunăstarea copiilor. La data de 20 noiembrie 1958 Naţiunile Unite au adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului. Ulterior, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la drepturile copilului, tot la 20 noiembrie 1989.
În prezent, există aproximativ 153 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 care sunt obligaţi să muncească. Organizaţia Internaţională a Muncii în 1999, a adoptat interzicerea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor, inclusiv sclavia, prostituţia copiilor şi pornografia infantila.
Cele mai multe ţări celebrează astăzi Ziua Copilului in data de 1 iunie. Alături de România, alte 47 de ţări celebrează copii la aceeaşi dată.
Ziua Copilului trebuie sa rămână, în plus faţă de un motiv de sărbătorire a celor mici, o zi în care întreaga lume să fie mai sensibilă, mai atentă şi mai activă în ceea ce priveşte problemele copiilor de pretutindeni.
De ce este Ziua Copilului la 1 iunie
1 iunie 2023
(804 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cresc salariile în educaţie. Se adaugă două noi sporuri
(29 noiembrie 2018)
134 vizualizări
Primul manual gratuit de "Educaţie Juridică", lansat oficial în şcoli
(22 februarie 2016)
162 vizualizări
Cei mai mulţi dintre elevi nu mai doresc să susţină teze
(30 martie 2022)
32 vizualizări
Colectiv - Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, transferat într-un spital din Franţa
(11 noiembrie 2015)
595 vizualizări
Participare numeroasă la simularea admiterii la Medicină
(12 martie 2017)
222 vizualizări
Începe prima etapă de înscriere a copiilor în învăţământul primar
(23 februarie 2017)
336 vizualizări
Peste 700.000 de elevi rămân fără bursă de merit. Ministerul Educaţiei a modificat media minimă pentru acordarea ei
(5 ianuarie 2022)
44 vizualizări
Ziua Regalităţii este sărbătorită la Peleş. 150 de ani de la urcarea lui Carol I pe tronul României
(10 mai 2016)
357 vizualizări
Victimele accidentelor rutiere ar putea fi scutite de taxa de timbru
(8 mai 2017)
259 vizualizări
Cei doi români răniţi în atacul de la Londra - un bărbat şi o femeie, turişti; starea femeii este "relativ critică"
(23 martie 2017)
462 vizualizări
Localităţile cu cea mai mare incidenţă COVID din România. Comuna cu rată de infectare 39,87 la mie
(25 octombrie 2021)
52 vizualizări
Calotă (ANRE): Problemele de termoficare din Bucureşti se pot rezolva în 15-20 de ani
(23 septembrie 2016)
368 vizualizări
România, între singurele patru ţări din UE cu reguli avansate de protecţie pentru informatori
(18 noiembrie 2013)
137 vizualizări
Ministrul Educaţiei: Decizia CC privind ora de religie va produce efecte din septembrie 2015
(27 ianuarie 2015)
237 vizualizări
Focar de COVID-19 la Spitalul Elias din Capitală, după ce zeci de angajaţi au fost testaţi pozitiv. Ce restricţii vor fi adoptate
(21 octombrie 2020)
136 vizualizări
Ce trebuie să ştii despre Izvorul Tămădurii
(25 aprilie 2014)
92 vizualizări
Romania vesela ! Un poliţist local a fost amendat de un poliţist rutier, pe care-l chemase în ajutor !
(4 aprilie 2020)
1899 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























