Unul dintre cei doi mineri care supravieţuiseră accidentului de joi de la mina Lupeni , tânărul de 24 de ani care fusese transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, a murit vineri seară.
Minerul internat la Spitalul Floreasca din Bucureşti a decedat la spital, pe fondul unor probleme renale grave, a declarat liderul Sindicatului Muntele din Valea Jiului, Darius Câmpean.
Câmpean a precizat că a avut o convorbire telefonică cu ministrul Energiei, Toma Petcu, iar acesta l-a informat că minerul Ionel Suciu a decedat la Spitalul Floreasca.
”Din păcate, este o veste total neplăcută. M-a sunat domnul ministru. Acum am aflat, o să vedem dimineaţă să îl aducem... Ionel Suciu, minerul transportat la Bucureşti, a decedat. Inima lui a refuzat să mai bată. Mi-a zis domnul ministru că i-a cedat inima pe fondul problemelor renale grave”, a declarat Câmpean.
Potrivit sursei citate, Ionel Suciu era căsătorit şi avea o fetiţă. Duminică ar fi împlinit 44 de ani.
Minerul decedat este cel care a fost scos primul din mină şi care avea traumatism toracic şi fracturi.
El a fost transportat cu elicopterul de la Petroşani în comă indusă.
Minerul găsit fără suflare în urma accidentului de la Mina Lupeni, Iulian Codlean, ar fi împlinit tot duminică, vârsta de 40 de ani. În ziua în care ar fi trebuit să aibă aniversarea, şi acesta va fi înmormântat.
Cel de-al treilea miner surprins de prăbuşirea tavanului abatajului este la Spital la Petroşani, starea sa de sănătate fiind bună.
Accident Lupeni. Al doilea miner, internat la Floreasca, a murit
7 octombrie 2017
(71 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bănicioiu: Alţi 15 copii cu malformaţii grave la inimă, operaţi la "Marie Curie"
(4 octombrie 2014)
113 vizualizări
Regele Mihai I oferă un dineu oficial pentru 12 foşti şefi de stat
(18 noiembrie 2014)
388 vizualizări
Codul portocaliu de viscol, prelungit în opt judeţe până la ora 23.00. Cod galben în Bucureşti şi în 19 judeţe. Situaţia drumurilor închise
(6 ianuarie 2017)
85 vizualizări
Marcel Ciolacu: „România trece printr-o perioadă foarte complicată”
(13 ianuarie 2022)
108 vizualizări
Tarom anulează TOATE zborurile către Londra din 7 noiembrie şi până pe 30 noiembrie. Numeroase alte zboruri anulate către München, Amsterdam, Oradea şi Suceava, pe fondul crizei sanitare din Europa. Lista curselor anulate.
(29 octombrie 2020)
77 vizualizări
Sorin Cîmpeanu anunţă organizarea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori pentru şcoli
(5 martie 2021)
57 vizualizări
Statul român, condamnat la CEDO pentru moartea unui tânăr într-un spital de psihiatrie
(18 iulie 2014)
588 vizualizări
Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României
(30 noiembrie 2015)
264 vizualizări
Unui şofer i-a fost suspendat permisul de conducere de patru ori într-o singură zi
(19 februarie 2017)
253 vizualizări
Cod galben de vânt puternic în 19 judeţe, inclusiv în Prahova!. Rafale de peste 80 de kilometri la oră
(6 ianuarie 2020)
118 vizualizări
Cutremul puternic în zona Gorj. Ce magnitudine a avut seismul
(20 martie 2023)
132 vizualizări
Putin se ia iar de România
(18 iunie 2016)
180 vizualizări
Incident grav pe braţul Chilia: o barjă din Ucraina a scufundat un vas al Poliţiei Române de Frontieră
(14 iunie 2023)
186 vizualizări
Muncitori de origine română ocupă două macarale lângă Bruxelles, cerându-şi salariile neplătite din februarie
(13 iunie 2017)
605 vizualizări
Ce vaccinuri vor folosi medicii de familie? Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea începe pe 4 mai
(23 aprilie 2021)
161 vizualizări
1232 de cazuri noi de coronavirus în România!
(4 august 2020)
101 vizualizări
Ludovic Orban: Parcurile ar putea fi deschise mai devreme. Ce se va întâmpla cu restaurantele
(24 aprilie 2020)
332 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























