Conform Sindicatului Poliţiştilor EUROPOL, deşi ordonanţa fusese modificată încă de la începutul acestui an, ea nu a putut fi armonizată până acum cu legislaţia, pentru că normele de aplicare nu fuseseră date.
Europol: După multe solicitări din partea opiniei publice cât şi a mediatizării nenumăratelor abateri grave la regimul rutier atât de către organizaţiile sindicale cât şi prin mass-media, prin care se solicita înăsprirea Codul Rutier, actul normativ a fost modificat la începutul acestuia an prin Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022, însă legiuitorul a rămas restant în a modifica şi completa Regulamentul de aplicare a O.U.G 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
Astfel, noile prevederi adoptate în primul trimestru al acestui an şi care se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, vor fi armonizate prin transpunerea acestora în cuprinsul Hotărârii nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Sursa: www.observatorulph.ro