Autostrada Soarelui va reintra în şantier până pe 30 noiembrie, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), întrucât vor fi reluate lucrările pe tronsonul Bucureşti – Fundulea, între km 31+500 şi km 36 +150, sensul Constanţa – Bucureşti.

 

Potrivit CNAIR în perioada 22 septembrie – 30 noiembrie 2021, se vor institui restricţii de circulaţie, prin devierea totală a traficului rutier de pe Calea II pe Calea I, cu reducerea vitezei la 60 km/h şi închiderea parţială a nodului rutier de la km 35+547 ce face accesul la şi de la localităţile Fundulea şi Nana de pe sensul Constanţa – Bucureşti.

 

Lucrările pe acest tronson au fost începute în luna februarie, cu o pauză de câteva luni, pe perioada sezonului estival. De altfel, în martie, şeful Direcţiei Siguranţă CNAIR, Ecaterina Munteanu a afirmat că CNAIR are intenţia să crească siguranţa pe Autostrada Soarelui, astfel că, până în 2023 se vor instala panouri informative, parapete de beton pe mijloc şi stâlpi de iluminat pe poduri. Modernizările urmează să fie finalizate în 2023.

 

Contract de reabilitare a podului peste braţul Borcea

De altfel, în aprilie a fost semnat contractul pentru „Realizarea lucrărilor de reabilitate a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”, acesta având o valoare de 67,753,035.18 Lei fără TVA, iar durata contractului este de 24 de luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

 

„În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparaţii complexe, precum înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare,  înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale –  la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces, care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerinţele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice şi dinamice, siguranţa în exploatare şi protecţia mediului”, au transmis la acel moment reprezentanţii CNAIR.

 

 

 

 

Sursa: www.zin.ro